FIFA începe să pună în aplicare planurile în încercarea de a stabiliza fotbalul, astfel că prelungește perioada de transferuri, aceasta fiind una dintre primele măsuri. Pandemia de coronavirus a derutat efectiv calendarul competițional, astfel că perioada de mercato din vară va suferi și ea modificări.
Forul internațional ar putea prelungi perioada de transferuri până pe data de 15 octombrie, anunță presa din Belgia, în condițiile în care actualele ediții de campionat încă nu s-au finalizat, dar se vor încheia, sub o formă sau alta, până în august, pentru a lăsa loc de disputare competițiilor europene intercluburi, Liga Campionilor și Europa League.
Prin această măsură ce ar putea fi oficializată în perioada imediat următoare, FIFA dorește să ofere mai mult timp cluburilor pentru a-și restructura loturile, dar mai ales pentru a se pune la punct în ceea ce privește latura financiară, una în prezent incertă și greu de previzionat pentru restul anului.
Cotidianul Het Laatste Niewus din Belgia mai anunță că edițiile viitoare de Liga Campionilor și Europa League ar putea începe cu o săptămână mai târziu față de termenul de încheiere a perioadei de transferuri, respectiv 20-21 octombrie pentru Champions League și 22 octombrie pentru Europa League.
Federația Internațională de Fotbal Asociație (FIFA) a activat la finele lunii trecute planul de ajutor pentru federații, prin distribuirea de fonduri cu scopul de a nu afunda fotbalul în prăpastia unei crize financiare fără precedent.
Forul mondial condus de Gianni Infantino a alocat astfel un total de 150 de milioane de euro celor 211 membri, acesta fiind un prim pas în lupta cu efectele coronavirusului, tot mai vizibile în fotbal. Ca parte a măsurilor recent luate, etapele programului de dezvoltare Forward 2.0 au fost anticipate, fiecare federație primind, fără condiții specifice, suma de 500.000 de dolari și alte compensații pentru perioada 2019-2020.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER